Unul din doi trebuie să plece primul.

  Relațiile se plâng. Atât relația propriu-zisă, când se trage de ea fără sens, cât și cei doi participanți.
   Relațiile mor la un moment dat... nimic mai firesc. Însă foștii parteneri se complac într-un priveghi prelungit.

-Pleci tu? Hai, pleacă tu!
-Eu? Încearcă tu prima ...
-Ok, mai stăm ... trebuie s-o faci la un moment dat.
-Ai s-o faci înaintea mea. Mai e puțin ...

   Și uneori „puținul” mai e pentru mult timp. Pentru că există lașitate, pentru că se-agață inima de picioare ca un copil răsfățat, pentru că e ca o fugă de-acasă sau teama de-a fi uitat drumul spre casă. Pentru că legăturile dintre oameni se sudează prin bătăi de inimi și se desfac cu tot cu bucăți din acestea.
   E un priveghi prelungit pentru că amândoi vor să fie siguri că scapă detot și pentru totdeauna, pentru că nu vor să regrete o posibilă renunțare, pentru că vor să-și treacă pentru o ultimă dată gândul printre și peste toate care au condus la momentul final.

   Decizia e luată și definitivă. Mai așteptați doar să vă iertați pentru câștig și pierderi, vă luați cu grijă tot elanul de care aveți nevoie... Brațele viitorului s-au deschis. Care se-aruncă ?

Când minciuna te bucură pentru că știi adevărul.

 

 

 Mai devreme sau mai târziu avem toți parte de momentul în care asistăm la interpretarea dezastruasă a unui rol. De ce? Pentru că știm adevărul din spatele măștii! Și poate că asta face tot deliciul ...
   Conversezi cu o persoană. Își justifică anumite fapte chiar dacă nu-i ceri asta - primul semn. De exemplu, nu v-ați văzut deși era plănuit. Nu aduci asta în discuție, însă este menționat faptul că a zăcut în ultimele zile sau că nu a ieșit deloc din casă. Ieri ai văzut respectiva persoană pe stradă. Zâmbești. Tu știi adevărul.
   Decizi să mai aștepți un timp. Îți place să vezi eschivări și chinul suferit în căutarea de explicații aparent veridice și palpabile, însă nesolicitate. Mai aștepți un timp, dar începi să te întrebi de ce ar face cineva asta. De ce să-ți complici într-un asemenea mod existența? Ei bine, pentru mine e cât se poate de simplu: vrei pe cineva în viața ta, atunci îl ai și lupți pentru a-l păstra acolo, iar în caz contrar, pur și simplu pui cărțile pe masă și ieși cu fruntea sus din joc. Legăturile dintre oameni nu se mențin cu forța.
   Cu toate astea, unii își joacă rolul zilnic, fără a realiza că piesa lor de teatru e de fapt o mare farsă în care ei își batjocoresc propriile valori, propriile bătăi de inimă, în care își calcă în picioare adevărul și se ascund sub o matie de penibil.

   În viață îți poți ține fruntea sus într-un singur mod: acceptându-te cu propriile adevăruri și comportându-te ca atare!

Când 3 se joacă, cine câștigă ?

  1 dimineața... sau poate 2 ? Trei case, trei paturi, trei minți. Sufletele sunt incerte. Nu se știe care,cum și pe unde.
   Iubire veche, iubire nouă. Dacă primești iubire nouă, mai contează cea veche? Iar dacă nu poți lăsa vechea iubire, mai contează cea nouă? Erori de sistem. Sufletul cui îl ai de fapt la tine, iar sufletul tău la cine se află de fapt ? Dacă vrei să spui că l-ai împărțit și l-ai trimis în două locuri, nu-ți iese, nu ține. Un lucru e clar: nu-l poți diviza așa.
   Ar fi simplu să dansezi după cum îți bate inima, dar cu gândurile cum faci? Te obosesc, așa-i? Vrei să scapi de ele. Partea proastă-i că nu poți, nu ai cum. O soluție ar fi să-ți îmbeți zdravăn mintea și să vezi pe cine-ți indică bătăile de inimă, dar nu ai încredere, nu? Că doar ai să te trezești și va trebui să suporți consecințe, să găsești explicații pentru toți X și Y care le cer sau care crezi că vor să le primească, să schimbi sensul drumului. ...Și dacă va merita?
   Teorii prea complicate. Un singur lucru e cert : ești însetat de gândul de a te știi iubit. Și dacă de-o parte găsești plăcerea riscului și iubirea intensă,dar într-o mantie de viitor nesigur, de cealaltă parte găsești stabilitate și comoditate. Și poate că cea de-a doua variantă nu-ți va da prea multe bătăi de cap pe viitor, dar dacă te va bântui regretul?
   E greu,nu? Poate prea greu. Încearcă să adormi, dar ai grijă la vise... Nu se știe cine va mai intra în ecuație.

Și iubirea poate fi un hobby .

  Trece din nou prin locurile în care mai sunt încă imagini cu ei afișate. Le vede doar ea, lumea de pe stradă nu a știut despre ei nici atunci, nici acum.
   Urcă în același autobuz plin de capete prea pline de conexiuni încurcate și rezistențe arse. Are impresia că tuturor le iese un fum ciudat pe urechi. Se uită pe geam și caută păsări pe cer. Îi dau mereu o stare de respiro.
   Se trezește ceva mai târziu în fața ușii propriului dormitor. Se oprește, așteaptă. O fixează cu privirea, sceptică fiind de ce-i dincolo de ea. Ce ar putea fi în afară de mirosul ei, de gustul ei și de rămășițele de gânduri pe care îi fusese mult prea silă să le strângă? Intră. Se dezbracă, apoi își încorsetează trupul în body-ul negru. Da, azi merge pe negru, să nu se vadă prin ea. Scotocește puțin grăbită printr-un sertar. Aici era! Scote un pachet de țigări. Erau cumpărate cu multe luni în urmă, dar mai avea una. Oare țigările expiră? Ele poate că nu, dar cuvintele da. Uneori expiră atât de repede încât termenul de valabilitate e deja depășit când ajung de pe buzele unuia pe timpanul alteia. Sau invers.
   O scoate pe cea din urmă. O învârte puțin între degete, plimbându-se prin încăpere. Deschide fereastra, se apleacă peste pervaz și o aprinde. Același mentol.
   O mai puteau atinge prea puține... și niciunul. Modelase aluatul din care era făcută așa cum îi plăcuse mai mult. Făcuse un fel de operă de artă ciudată din gânduri și bătăi de inimă. Era prea mulțumită de propria creație pentru a permite altcuiva să o distrugă.
   Cu toate astea, inima-i cânta un blues nesfârșit. Ce să-i faci? Și iubirea poate fi un hobby...

Someone to hold me tight
That would be very nice
Someone to love me right
That would be very nice
Someone to understand
Each little dream in me
Someone to take my hand
To be a team with me
So nice, life would be so nice
If one day I'd find
Someone who would take my hand
And samba through life with me...

Puțin din puținul de care ai nevoie în seara asta.

   ...un loc, fie el și virtual, ceva mai gol, mai aerisit. Mai ia puțin privirea de la tot ceea ce promovează mass-media și în seara asta, înainte să adormi, mergi la fereastră și privește cerul. Sau... sau imaginează-ți propriul tău cer pe tavan. Respiră un aer mai simplu.

Deliciul vieții îl simți dacă îți dezvolți simțurile.