Când minciuna te bucură pentru că știi adevărul.

 

 

 Mai devreme sau mai târziu avem toți parte de momentul în care asistăm la interpretarea dezastruasă a unui rol. De ce? Pentru că știm adevărul din spatele măștii! Și poate că asta face tot deliciul ...
   Conversezi cu o persoană. Își justifică anumite fapte chiar dacă nu-i ceri asta - primul semn. De exemplu, nu v-ați văzut deși era plănuit. Nu aduci asta în discuție, însă este menționat faptul că a zăcut în ultimele zile sau că nu a ieșit deloc din casă. Ieri ai văzut respectiva persoană pe stradă. Zâmbești. Tu știi adevărul.
   Decizi să mai aștepți un timp. Îți place să vezi eschivări și chinul suferit în căutarea de explicații aparent veridice și palpabile, însă nesolicitate. Mai aștepți un timp, dar începi să te întrebi de ce ar face cineva asta. De ce să-ți complici într-un asemenea mod existența? Ei bine, pentru mine e cât se poate de simplu: vrei pe cineva în viața ta, atunci îl ai și lupți pentru a-l păstra acolo, iar în caz contrar, pur și simplu pui cărțile pe masă și ieși cu fruntea sus din joc. Legăturile dintre oameni nu se mențin cu forța.
   Cu toate astea, unii își joacă rolul zilnic, fără a realiza că piesa lor de teatru e de fapt o mare farsă în care ei își batjocoresc propriile valori, propriile bătăi de inimă, în care își calcă în picioare adevărul și se ascund sub o matie de penibil.

   În viață îți poți ține fruntea sus într-un singur mod: acceptându-te cu propriile adevăruri și comportându-te ca atare!