Toamnă, frig și oscilații de stare.

   Iată-ne aici. Final de septembrie, ploi, frig... uneori mai frig pe dinăuntru decât afară. Putem stoca o mulțime de chestii pe laptop-uri, telefoane ... în schimb nu putem ascunde nicicum, niciunde o zi de vară pentru momentele în care chiar am face orice pentru ea.
   Întinsă pe pat, doar cu o pătură caldă deasupra și o cană de ceai aburindă pe noptieră. Am tras draperiile. Ferestrele mele plâng încontinuu. Mi se par absurde clipele în care știu sigur că emanam căldură și fericire iar cei din jur se îmbătau cu asta. Acum nu am abilitatea de a emana căldură nici cât să-mi încălzesc picioarele. Le ascund în șosete. Astă vară le ascundeam prin nisip, prin mare, uneori prin iarbă. Ce stare de bine și de viață!
   Deja mă gândesc la Crăciun. Doar el mă încălzește cu adevărat pe dinăuntru între două anotimpuri mult prea reci pentru mine. În rest, îmi umplu nopțile cu vise despre zile calde și întotdeauna cu visul la acea perioadă în care nu voi mai servii fericire doar în porții de desert atunci când cineva de acolo de sus are chef și de mine.
   Oscilații prea mari într-o singură persoană. Probabil mâine voi vedea din nou prin lentile roz. Genul ăsta de schimbări sunt obositoare.



English version:

   Here we are. The end of September, rain, cold ... sometimes colder inside than outside. We can save a lot of stuff on our computers and mobiles, but we can't hide in any way or anywhere at least one day of summer for those moments when we would really do anything for it.
   Lying on bed, only with a warm blanket over me and a steaming cup of tea on the bedside table. I drew the curtains. My windows are crying continuously. It seems absurd to me those moments when I know for sure that I was emanating warmth and happiness and the people around me got drunk with them. Now I don't even have the ability to give off enough warmth to warm my feet. I hide them in socks. Last summer I was hiding them in the sand, in the sea and even in the grass sometimes. What a good and alive mood!
   I'm already thinking about Christmas. It's the only thing which really warms me inside between these too cold seasons for me. Otherwise, I just fill up my nights with dreams about warm days and , always, with the dream of that period when the happiness won't be given to me in dessert portions anymore, only when someone of the above wants.
   Too many oscillations in only one person. Maybe tomorrow I'll see again through pink lens. This kind of oscillations are tiring.

Să-l viseze ...

   Stă în pat și își lipește unul câte unul gândurile pe pereți, pe tavan. Pe cele negre le ascunde sub pat. Își face propria expoziție și după ce analizează fiecare exponat în parte cu foarte multă pricepere, zâmbește copilăros și-și trece privirea mai departe, continuând jocul. De fapt, nu-i un joc. E modul ei de a-și aerisi mintea, sufletul. Le pune apoi pe toate la locul lor cu multă grijă, chiar dacă știe că de fiecare dată ele se amestecă la loc după bunul plac.
   Se gândește uneori la el și de dragul ăsta își mai ascunde câte-un gând cu ei sub pernă. Poate, poate are să-l viseze la noapte ...

Toamna sunt prea ... toamnă

  Toamna are doar trei luni, la fel ca orice alt anotimp. Odată ce începe însă, pare așa... fără sfârșit. Amestecă pe-afară frunze de la te miri câți copaci, iar în tine amestecă stări, și gusturi, și-ntrebări. La fel de multe ca și frunzele.
   Toamna e rea, poate la fel de rea ca și mine. Se bagă cu blândețe pe sub piele ca să lase-năutru, unde ar fi trebuit să fie loc de mai bine, de mai cald ... să lase numai rece, și ud, și rău. Poate că nu-mi place pentru că mă asemăn prea mult cu ea, pentru că am prea mult gust de toamnă, de pământ și de frunze. Poate că nu-mi place pentru că-n ea nu mă pot rătăci de mine și uneori îmi devin de-a dreptul obositoare. Poate că nu-mi place pentru că m-a găsit din nou singură în mansarda mea, cu aceeași cană de ceai aburindă pe noptieră.
   Telefonul tace, e și el tomnatic. Probabil el poate visa. Mie mi-e mai greu, vântul îmi cam fură visele. Dacă nu, atunci plouă și ploaia mi le-aduce cu picioarele pe pământ.
   E toamnă afară, iar eu sunt toamnă în mansardă. Poate că de-asta nu vreau să mă simtă nimeni, să nu-i ud, înfășor în vânt și să-i pierd.

Pluta pe marea din cer

   Imaginează-ți! Facem pluta în mijlocul mării. Nu știu ce mare. O poți alege tu, deși ... cel mai bine ar fi să avem o mare a noastră. Undeva între Pământ și Soare, să fie mai cald. Știu, și aici e cald vara, dar uneori e prea frig de la oameni. Când va intra o duzină de triști în marea noastră va fi exact ca un pahar de apă în care pui prea multe cuburi de gheață. Nu vreau asta.
   Vor fi și stele de mare în marea nostră. Da, stelele căzătoare care-și vor găsi locul în ea, însă fără a se stinge. Nu vor mai pluti pe cer, ci vor pluti pe marea noatră... la fel ca noi. Ce frumos! Poate că cei de pe Pământ vor crede că suntem și noi tot stele, pentru că acolo vom putea lăsa toată lumina noastră la suprafață. Vom fi Luceafărul de pe mare! Cum... „de ce doar o stea” ? Pentru că vorbesc cu mine, prostuțo! Eu și cu mine vom crea marea din cer. Restul... sunt prea lipiți de Pământ.

Când ploaia te-apasă

  A plouat mult peste mine în zile doldora de soare. Ploaia aia care doar se simte. O simți pe creștet, te-apasă grozav pe umeri... Mergi. Mergi mai departe cu ploaia ta cu tot. Parcă-ți și vezi norul de deasupra capului. Nu, nu doar că-l vezi ci uneori îl simți de-a binelea. Îți intră capul în norișor și te trăznește de nu te vezi!
   Te trezești. De fapt nu, nu poți dormi sub ploaie. E ca și cum filmul tău ar rămâne blocat pe momentul ăla de dimineața când te speli pe față și-ți fuge tot somnul. Rămâi doar cu gustul amar că n-ai putut dormi mai mult. Cine știe? Poate data viitoare ...
   Dar până data viitoare plouă. Te inunzi. Încerci să salvezi corabia de la scufundare. Nu poți. Încerci, obosești, încerci cu ultimele puteri, te sufoci, te îneci. Ploaia s-a oprit. Te-a curățat de puteri. Rămâi întins pe jos și privești cerul.

De ce te-a plouat așa de tare ?

Torace.

   Nu simțim organele pe care le avem în torace. Sunt acolo de când ne știm, sunt doar materie, nimic nefiresc. În schimb, toracele nostru-i mereu plin de emoții care mai de care ! Purtăm cu noi un amalgam teribil ce se agită chiar și la gesturi minore, priviri, sunete... iar atingerile nici nu-i cazul să le mai menționăm.
   Eu îmi iubesc toracele! E ca sursa mea de energie cu căi de du-te - vin-o. Eu îl hrănesc, el mă hrănește... Ce să zic? Trăim genul de relație ideală!
   Toracele meu știe să fie discret. Chiar și atunci când se agită emoțiile prin el până la cote maxime, dacă știe că vreau să țin toate astea numai pentru mine, doar mă anunță : „Ai făcut-o din nou! Da' nu-i problemă, mie-mi place! ”.
   Bineînțeles, ca-n orice relație sănătoasă, avem și noi certurile noastre. Ba-l mai cert, îl rog să fie și el mai nesimțit, că altfel nu se poate! Ba se mai răzbună...zău, zici că-i copil! Dacă doar îndrăznesc să nu-l bag în seamă, începe și se zbenguie teribil, apoi îmi urlă printre gânduri : „Ai sufleeet! Haideee! Știi că-l ai! ”.
    Dragul de el! Ar fi oribil să am un torace gol! Mai bine așa, plin până la refuz... Doar asta înseamnă viața-n om!

Flacără .

   Ce idiot atinge un obiect încins? La figurat reformulăm. Doar cei „cu sânge-n vene” își asumă riscul de-a atinge o persoană ... încinsă. Nu, nu vorbim de pofte trupești. Vorbim de ăia dați dracu'pe care cu greu îi cucerește cineva, ăia care ard pe dinăuntru pentru ceea ce vor cu adevărat și nu se lasă înduplecați de orice chilipir, de „orice” aflat sub standardele lor. Dacă riști pentru ei, din start urci spre standardele lor (mai mult sau mai puțin) .
   Vorbim de standarde ca de limitele pe care oamenii cu coloană vertebrală, odătă dezamăgiți, și le stabilesc drept limite de protecție. Uneori chiar funcționează. Efectiv acceptă doar ceea ce sunt convinși că le va satisface placul, gustul. Dacă se va dovedi a fi o nereușită, măcar au încercat cu cineva pe măsură.
    Așadar, cu ăștia... încinși se merge la risc. Risc asumat și cele mai bune cărți din mână jucate cum și când trebuie . E totul sau nimic.
 

Lecție de vânt

 

   Noaptea trecută vântul a bătut atât de tare încât m-am trezit să-l cert. Scot capul pe fereastră - intră în părul meu și-l răvășește grozav. Mă încrunt - îmi îndepărtează o șuviță de pe chip. Mulțumesc!
   Pleacă. Vântul pleacă, trecând pe lângă mine de parcă nici n-aș fi fost acolo. Înțeleg acum! A trecut doar cât să-mi lase o lecție. Să ating totul în jur, dar întotdeauna să privesc înainte, să merg înainte.
   Închid fereastra, mă așez în pat. Un alt vânt își urmează traseul afară. Închid ochii, îmi bate-n fereastră. Nu-i deschid. Vântul din vis mă așteaptă.

Pune-mi aripi pe spate !

   Da. Ușor, ușor... Fă-le din palmele tale. Plimbă-mi-le pe spate până când se  transformă în aripi. Promit să zbor cu ele doar atunci când sunt cu tine sau atunci când tu ești cu mine.
   Haide! Strecoară-ți palmele sub bluza mea de mătase albă și plimbă-le încet. De jos în sus, de sus în jos. Oprește-le pe ... pe trapezul meu. Acum strânge-mă în brațe. Tare,tare! Uite!... au apărut! Am aripi. Haide... mișcă-le ușor! În seara asta dormim pe tavan.

O ceașcă de toamnă, vă rog !

 

Am tras cu dinții de ultimele mele zile de vară. Am obosit. Am renunțat. A plecat.
   Am mai rămas fără o vară.
   Brațele-mi atârnă grele și obosite pe lângă corp. Palmele știu că nimeni nu le va cuprinde. Nici nu vor. Eu și palmele mele ne-am obișnuit să fim singure. Doar inima mai protestează din când în când aliindu-se cu vreun gând. Nu-i un pericol. O punem mereu la punct.
   Toamna nu-mi mai înoată trupul în mare sau piscină, dar gândurile mele înoată zilnic în câte-o ceașcă de ceai ... sau mai multe. Toamna plouă. Ploaia de toamnă e rece. Mă retrag în mansarda mea și dansez cu ea de la fereastră. Ferestrele se aburesc. Desenez pe ele marea. Marea, pescăruși, un răsărit... Pe naiba! E toamnă! Aburesc din nou fereastra și încep să desenez o inimioară. Pe naiba din nou! N-am chef de gust de iubire. Sau poate că am, dar și așa-i în zadar. Mai bine singură. Tot sunetul ploii doar pentru mine ...
    O ceașcă de toamnă, vă rog! Sunt pornită să mă-mbăt cu ea până la primăvară ...