O luăsese la fugă
pe plajă.Își dădea jos rochia cu o poftă nebună de a se arunca în brațele
mării.Se lăsa dusă de valuri,cânta și râdea de una singură.De fapt nu,ea știa
că râde cu marea!
Câțiva curioși
veniseră să o vadă.Cu toți o credeau nebună,dar în toți treziseră pofta de
libertate,pe toți îi făcuse să se îndrăgostească de ea...cea care avea curajul
pe care nici unul dintre ei nu-l avusese vreodată.
Nu era prima dată
când făcea asta,pentru că se născuse cu iubirea de mare în suflet.Ba chiar îi
plăcea să creadă că e fica mării.Putea să-și imagineze orice,ca de obicei!
Spectatorii?
Făcea abstracție de ei.Erau mult prea anoști niște roboței ce deveniseră de
bună voie sclavii monotoniei si vieții aparente.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu