Îhm.Nu are deloc legătură cu focalizarea
asupra propriului nostru ego. Are legătură cu scrierea propriei noastre povești
de viață. Să ne imaginăm protagoniști și să o scriem,respectiv să o trăim,exact așa
cum vrem. Știm cu toții cum e,puțin de ici,puțin de colo,și uite așa rezultatul
final ne va aparține întru-totul.
E atât de trist să nu te poți regăsi în
propria viață! Cu siguranță fiecare dintre noi cunoaște cel puțin un puști sau
o puștoaică din generațiile încă necoapte care își fac tot felul de idoli ai
căror copii perfecte încearcă să fie,efectiv autoanulându-se pe sine.Pe de altă parte,tot membrii ai generațiilor
încă necoapte,ai generațiilor tinere,pot da adevărate lecții despre cum să fii
cât mai original,iar asta prin a-ți creea propriul stil , și nu prin a copia un
altul.
Mă rog,toată treaba asta cu generațiile nu
are prea multă relevanță.Argumente pro și contra găsești pentru fiecare vârstă.
La urma urmelor,sunt doar niște etape prin care trecem absolut toți. Nu-i
corect să-l judeci pe unul care n-a trecut la etapa în care te aflii tu,doar
pentru că s-a născut mai târziu. E ca un joc cu nivele. Daca tu începi să joci
cu o oră înaintea altuia,și,bineînțeles,ajungi la un nivel avansat,n-ai nici un
drept să nu-i dai șanse celui care abia începe.
Mmmda! Cum ziceam... să fim propriile muze! Să ne
gândim ce ne place nouă ,ce vrem noi ,ce putem noi și unde vrem mai exact să ajungem cu toate astea,căci,atunci
când vom ajunge în punctul dorit vom zăbovi un timp și vom privi în urmă. Mulțumirea
sau dezamăgirea va veni de la cum vom avea scrisă povestea.
Deci,ce
alegem? Ne scriem singuri povestea,fiind propriile muze...sau îi lăsăm pe alții
să-și bage nasul și să ne păteze singura foaie pe care o avem la dispoziție,singura
viață ?
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu