Toamnă, frig și oscilații de stare.

   Iată-ne aici. Final de septembrie, ploi, frig... uneori mai frig pe dinăuntru decât afară. Putem stoca o mulțime de chestii pe laptop-uri, telefoane ... în schimb nu putem ascunde nicicum, niciunde o zi de vară pentru momentele în care chiar am face orice pentru ea.
   Întinsă pe pat, doar cu o pătură caldă deasupra și o cană de ceai aburindă pe noptieră. Am tras draperiile. Ferestrele mele plâng încontinuu. Mi se par absurde clipele în care știu sigur că emanam căldură și fericire iar cei din jur se îmbătau cu asta. Acum nu am abilitatea de a emana căldură nici cât să-mi încălzesc picioarele. Le ascund în șosete. Astă vară le ascundeam prin nisip, prin mare, uneori prin iarbă. Ce stare de bine și de viață!
   Deja mă gândesc la Crăciun. Doar el mă încălzește cu adevărat pe dinăuntru între două anotimpuri mult prea reci pentru mine. În rest, îmi umplu nopțile cu vise despre zile calde și întotdeauna cu visul la acea perioadă în care nu voi mai servii fericire doar în porții de desert atunci când cineva de acolo de sus are chef și de mine.
   Oscilații prea mari într-o singură persoană. Probabil mâine voi vedea din nou prin lentile roz. Genul ăsta de schimbări sunt obositoare.



English version:

   Here we are. The end of September, rain, cold ... sometimes colder inside than outside. We can save a lot of stuff on our computers and mobiles, but we can't hide in any way or anywhere at least one day of summer for those moments when we would really do anything for it.
   Lying on bed, only with a warm blanket over me and a steaming cup of tea on the bedside table. I drew the curtains. My windows are crying continuously. It seems absurd to me those moments when I know for sure that I was emanating warmth and happiness and the people around me got drunk with them. Now I don't even have the ability to give off enough warmth to warm my feet. I hide them in socks. Last summer I was hiding them in the sand, in the sea and even in the grass sometimes. What a good and alive mood!
   I'm already thinking about Christmas. It's the only thing which really warms me inside between these too cold seasons for me. Otherwise, I just fill up my nights with dreams about warm days and , always, with the dream of that period when the happiness won't be given to me in dessert portions anymore, only when someone of the above wants.
   Too many oscillations in only one person. Maybe tomorrow I'll see again through pink lens. This kind of oscillations are tiring.