O ceașcă de toamnă, vă rog !

 

Am tras cu dinții de ultimele mele zile de vară. Am obosit. Am renunțat. A plecat.
   Am mai rămas fără o vară.
   Brațele-mi atârnă grele și obosite pe lângă corp. Palmele știu că nimeni nu le va cuprinde. Nici nu vor. Eu și palmele mele ne-am obișnuit să fim singure. Doar inima mai protestează din când în când aliindu-se cu vreun gând. Nu-i un pericol. O punem mereu la punct.
   Toamna nu-mi mai înoată trupul în mare sau piscină, dar gândurile mele înoată zilnic în câte-o ceașcă de ceai ... sau mai multe. Toamna plouă. Ploaia de toamnă e rece. Mă retrag în mansarda mea și dansez cu ea de la fereastră. Ferestrele se aburesc. Desenez pe ele marea. Marea, pescăruși, un răsărit... Pe naiba! E toamnă! Aburesc din nou fereastra și încep să desenez o inimioară. Pe naiba din nou! N-am chef de gust de iubire. Sau poate că am, dar și așa-i în zadar. Mai bine singură. Tot sunetul ploii doar pentru mine ...
    O ceașcă de toamnă, vă rog! Sunt pornită să mă-mbăt cu ea până la primăvară ...