Frântură din roman- Prima din seria conversațiilor nocturne

*

   În jurul orei 9 era pregătită. Purta o pereche de jeanși skinny deschiși, o pereche de UGG-uri crem și o haină roșie. Ieși din apartament cu un mic coș de picnic în mână și se îndreptă către ușa lui Matei. Sună o singură dată, iar în câteva momente acesta își făcu apariția cu tot cu starea lui de bine și un zâmbet larg pe chip. Era molipsitor, se gândi Simina.

- Apreciez că ești punctuală! exclamă el râzând.

- Chiar ar trebui, mai ales că am bătut atâta drum, spuse ea teatral, apoi râzând împreună.

   Când reuși să-și ia privirea de la chipul ei atât de frumos chiar și fără pic de make-up, observă coșul de picnic, mutându-și apoi privirea înapoi spre ea și ridicând o sprânceană întrebător.

- Ești pregătit? întrebă cu un entuziasm copilăresc.

- Sigur! Unde mergem ?

- Vin-o! spuse în timp ce se prinse de brațul lui, amândoi simțindu-se ca și curentați la atingere, fără a lăsa însă să se vadă ceva.

   Se îndreptară spre lift, iar în momentul în care Matei se aștepta ca acesta să coboare, liftul începu să urce. Dădu să o întrebe pe Simina ce are de gând, însă se opri când îi văzu expresia liniștită și răbdătoare. În câteva momente se aflau pe acoperișul blocului. De când se mutase acolo nu se gândise niciodată să urce pe acoperiș, dar senzația de acolo era atât de grozavă încât știa că avea să mai urce pe viitor. Orașul părea atât de schimbat de acolo de sus, iar tot ceea ce te sufoca în timp ce te aflai pe stradă, de acolo părea mic și fără importanță. O urmă pe Simina care, evident, mai fusese acolo de multe ori, și ajunseră împreună lângă o canapea veche. Simina trase o husă de mașină ruptă care o acoperea și se așeză, vizibil fericită.

- Îndrăznește! îl îndemnă ea cu buzele arcuite într-un zâmbet copilăros. Ochii ei aveau o sclipire pe care nu o mai văzuse în privirea nimănui. Părea atât de sinceră, atât de... fără perdea. Probabil te întrebi ce-i cu locul ăsta. Ei bine, de când am venit aici m-am înțeles foarte bine cu nenea Nicu și cu tanti Geta, bătrânii de la parter. M-au tot invitat la ei la masă și, apropo de asta, face tanti Geta niște cozonaci...ah! Așa, cum spuneam, m-am înțeles foarte bine cu ei și într-o zi l-am întrebat pe nenea Nicu dacă pot urca pe acoperiș, iar el s-a oferit bucuros să mă aducă aici. Adusese acum vreo 5 ani canapeaua asta aici pentru Irina, fata lor. Ea între timp a... a murit. Avea cancer. Era așa de frumoasă! ...ah, da, și... de atunci am tot venit aici. E locul meu preferat. Fără zarva de pe străzi, zgomotele sunt mai puțin stridente până când ajung la înălțimea asta, iar priveliștea e așa de frumoasă... Nu crezi?

- Cu siguranță este! exclamă Matei, încercând să-și dea seama ce-l fascina mai mult, priveliștea, sau faptul că o auzea pe Simina pentru prima dată vorbind atât de mult.

- A, era să uit! Am adus ceai. Te asigur că este cel mai bun din câte ai băut. Eu beau zilnic, așa că am învățat câteva trucuri, spuse în timp ce îi dădu două căni scoase din coșul de picnic și turnă în ele ceai fierbinte dintr-un ceainic cu, din câte reușise el să-și dea seama în lumina obscură, niște îngerași pictați de jur împrejur. Își luă apoi cana ei și se făcu comodă.

   Matei se aplecă, sprijinindu-și coatele pe picioare și ținându-și cana de ceai cu ambele mâini. Închise puțin ochii și savură momentul. Pentru prima dată după mult timp reușea să se simtă cu adevărat liniștit. Parcă toate grijile ce-l tulburau între pereții apartamentului său nu aveau puterea să-l urmărească până pe acoperiș.

- Ești bine? se auzi ca prin vis vocea îngrijorată a Siminei.

- Da...da, chiar m-ai surprins, îi răspunse dezmeticindu-se și lăsându-se mai apoi pe spate, făcându-se comod. Mă așteptam să mergem prin cine știe ce cafenea aglomerată ...

- Nu-mi place aglomerația, spuse Sim privind în gol.

- Nici mie, se auzi încet vocea lui, întorcându-și privirea spre ea și zâmbindu-i călduros.

   Simina rămase însă nemișcată. Se simțea atât de liberă și de liniștită acolo... În general venea singură, și se gândea la câte-n lună și-n stele, și visa, și-și agăța visele de cer... Acolo se simțea mai aproape de Dumnezeu, mai aproape de bunicul ei, mai aproape de Irina, fata lui nenea Nicu și tanti Geta, pe care ajunsese să o considere unul dintre îngerii ei păzitori . Acolo era locul căruia simțea într-un fel sau altul că-i aparține și de fiecare dată când simțea nevoia să respire, urca și se bucura ore-n șir de confortul bătrânei canapele.

- Tu ești bine? întrebă Matei, de data asta fiind el cel care privea în gol.

- Eu? ...da, sunt bine. Acum cel puțin sunt bine.

- Când ești rău, de ce nu ești bine ?

- Pentru că uneori jungla de jos mă sufocă. Pentru că uneori mă simt singură ... Mi-e dor de ai mei din când în când.

- Și cu toate astea, ești puternică. Cel puțin cu impresia asta îi izbești pe toți sau, mă rog... pe mine.

Zâmbi și își îndreptă privirea către el.

- Așa crezi?

- Așa este! exclamă el, întorcându-i zâmbetul. Știi, îmi pare rău că m-ai perceput greșit, dar, să zicem că înțeleg. Bănuiesc că ai tot întâlnit idioți ...

- Oho! exclamă amuzată.

- Mă gândeam eu ... Dar, unii pot avea și alte gânduri când te întâlnesc. Eu de exmplu am fost atras de tine, recunosc, dar am fost atras datorită firii tale puternice. Nu știu, așa mică cum ești, zici că arzi pe interior, spuse încercând să-și găsească cuvintele potrivite, puțin încurcat de cum suna ceea ce spunea.

- Nu sunt chiar așa mică! se revoltă ea teatral.

- Doar puțin! zise râzând. Așa, și... mă bucur că avem ocazia să vorbim mai mult. Pari de treabă și cred că pot discuta despre multe chestii cu tine. În plus, recunosc, nu socializez prea mult de când m-am mutat aici.

- Nici nu știu ce să spun... Adică, m-ai luat prin surprindere. M-am comportat ca o scorpie și mă așteptam să mă percepi ca atare. În schimb, tu încă ești de treabă ...

- Să zicem că nu te pricepi prea bine să porți o mască...ceea ce e de apreciat!

- Am să lucrez la asta! spuse râzând.

- Nu te-aș sfătui. E ca și cum ai alege de una singură să te aliniezi lângă toți ceilalți ipocriți.

- Nu-i vorba de ipocrizie, știi ... uneori pur și simplu realul tu are nevoie de o oarecare apărare, de protecție, iar dacă îl lași așa descoperit...se alege praful!

- Mda, aici ai dreptate. De fapt, știu foarte bine cum e să porți măști. Dar ție, crede-mă, îți stă mai bine fără.

- Tuturor ne stă mai bine fără!

   Sorbi puțin din ceai. Chiar avusese dreptate când îi spusese că se pricepe. Era combinația perfectă de dulce-acrișor, gustul cald care completa cum nu se putea mai bine seara aceea liniștită.

- Spune-mi despre tine! îl rugă ea absorbită de conversație.

- Ce ai vrea să știi?

- Ce ar trebui să știu?

- În primul rând ar trebui să știi că ești în siguranță, nu sunt vreun răpitor și nici un criminal în serie. Au început amândoi să râdă. Totuși, m-am mutat aici cu gândul de a evada.

- De unde sau... din ce?

- Din marele rahat în care se transformase viața mea. Mama a murit acum 2 ani, de atunci tata a devenit un bețiv notoriu, iar fosta mea nu mă ajuta deloc atunci când îmi scotea ochii că nu ieșim prin cele mai scumpe cluburi în care își pierdeau nopțile prietenele ei scrântite.

- Înțeleg... spuse ea, regretând fiecare dată când îi vorbise urât. Nu știa cine era și ce poveste avea, și nu se gândise la asta nici măcar o dată.

- În plus, am strâns prea mult din dinți și mi-am călcat pe suflet de fiecare dată când a venit vorba de ceea ce vreau eu, de ce-mi doresc eu. Pentru mine nu a fost niciodată timp, nu au fost niciodată bani ... Acum însă, am luat-o de la zero și sper ca de data asta lucrurile să fie așa cum trebuie.

- Sunt... sunt sigură că vor fi, zise surprinsă de tot ceea ce auzise. Matei?

- Da.

- Îmi pare rău!

- Pentru?

- Pentru cum m-am comportat cu tine...

- Stai liniștită, nu aveai de unde să știi toate astea, spuse împingând-o prietenește cu umărul. E cam frig în seara asta, observă, apoi se mai răsfăță puțin cu deliciosul ceai fierbinte.

- Așa-i. Trebuia totuși să vin cu o idee mai inspirată, zise Sim puțin dezamăgită.

- Ah, nu. Aici e perfect. Îmi place mult, mă liniștește ...

- Și pe mine la fel, adăugă zâmbind.

- Acum cred că e rândul tău să-mi spui despre tine .

- Ce ai vrea să știi?

- Ce ar trebui să știu?

- Ok. Păi, sunt în primul an la facultate, m-am mutat aici de două luni. Am fost foarte entuziasmată să scap de orășelul în care am stat de când mă știu, unde toată lumea cunoștea pe toată lumea, unde nu puteai face anumite chestii doar ca să nu-ți auzi comentarii de la babele de pe scară ... Mă simt uneori singură aici, dar am câțiva prieteni foarte de treabă care mă fac să uit asta în cea mai mare parte a timpului. Îmi place că acum pot merge mai des la teatru și uneori merg să mă joc cu copiii de la un centru din apropiere.

- Serios?

- Da. Îmi plac așa de mult copiii! Plus că de cei de care ți-am spus mi-e foarte milă, aș face orice să-i știu fericiți. Mi se pare groaznic să trăiești mereu cu ideea că părinții tăi te-au abandonat pur și simplu, că nu te-au vrut.

- Ai dreptate. Poate ai să mă duci cândva la ei, mi-ar plăcea să-i cunosc.

- Vorbești serios?! Ar fi grozav! Să știi că sunt foarte prietenoși și sociabili. Te vei îndrăgosti imediat de ei.

- Sunt sigur, spuse zâmbind. Sunt sigur că-mi va fi foarte greu să nu mă îndrăgostesc și de tine, continuă în sinea lui.

- Altcevaaa...nu știu. Ah, da! Am început de curând să lucrez la un roman. De fapt, chiar în seara în care ne-am cunoscut voiam să încep să lucrez la el când... soneria, noul vecin voia să-și cunoască vecinii!

- Deci asta era! spuse râzând. Îmi cer mii de scuze, sincer. Nu știam că urma să întrerup actul creației.

- E-n regulă. Te iert de data asta, continuă ea, la fel de amuzată.

   Au ignorat frigul începutului de decembrie și și-au continuat discuția pentru încă un ceas. Erau amândoi uimiți de cât de familiară le era prezența celuilalt, de lejeritatea cu care vorbeau despre orice, de cum se confesau, la urma urmelor... unui străin.

   Fusese o seară perfectă pentru amândoi, pentru că amândoi aveau de mult timp nevoia unei astfel de discuții libere, amicale. Astfel, se simțeau mai liniștiți, mai bine-dispuși. Spre miezul nopții s-a retras fiecare în apartamentul său, știind însă că începând cu ziua următoare lucrurile aveau să fie altfel... fiecare își câștigase un nou prieten.