Sunt îndrăgostită. Nebunește.

 

   Îhm... și eu! Poți vedea în privirea mea jocul sclipirilor îndrăgostite chiar și ele, unele de celelalte. O poți vedea cel mai bine când sunt în autobuz, mașină sau tren. Atunci îmi place să-mi inund capul cu muzică și să privesc pe fereastră. Și cel mai mult îl privesc pe el. Nu cred că mă voi sătura vreodată s-o fac!
   Privindu-l, văd tot ce-i mai frumos. Mă copleșește uneori. Trezește în mine atâta frumusețe! Mă face să-mi doresc nebunește să-l ating...
Știe să-mi facă cele mai frumoase cadouri, iar uneori plângem împreună... de prea plin, de prea frumos, de așteptare, de dor și dorințe, de după-amiezi de vară în care căutăm să mai topim căldura.
   Mi-am agățat atât de multe vise de el! Pe multe dintre ele mi le-a îndeplinit treptat, iar pe cele aflate încă în așteptare le ține undeva sus, fără a permite ghiarelor mizeriei și urâtului să le atingă și să le trântească în mocirla dezgustului și lipsei de speranță.
Știe să-mi facă zilele mai frumoase, îmi oferă uneori cele mai calde mângâieri solare, alteori se joacă cu vântul prin părul meu, iar când ceva prin mine plânge, fie se-ntristează și el, fie mă motivează cu păsări sau stele. Da! Dragul de el jonglează destul de des cu ele pentru buna mea dispoziție.
   E clar. Sunt îndrăgostită nebunește de CER!